Ok, nu trebuie să explic cât de importantă e sănătatea, de orice fel. Decât dacă ai căzut din pom ieri, în jurul orei 14:25.
Tot ce fac acum este să reconfirm acest lucru.
Ce m-a făcut să apreciez pe deplin faptul de a fi sănătos și funcțional este întreaga experiență pe care am avut-o în 2014, când m-am operat de hernie inghinală. Aveam 27 de ani, eram într-o durere continuă și nu puteam să mă mișc. Îmi lua 20 de secunde doar să mă ridic din pat. Nu puteam dormi decât pe spate, timp de 2 săptămâni. Mental mă simțeam fără putere și neajutorat. A fost oribil!
Dar lecția care am învățat-o este cât de importantă e sănătatea mea pentru mine. De-asta sunt extrem de recunoscător că am avut hernie. Câteodată trebuie să înveți ”the hard way”. Am realizat că poți avea o grămadă de bani, dar degeaba dacă ești bolnav la pat. Nu poți să te bucuri pe deplin de ei, și de viață. Că despre asta e vorba.
Am realizat că sănătatea mea e în controlul meu. Da, viața e imprevizibilă, dar atât timp cât pot controla cât de sănătos sunt, de ce să nu o fac?
Eu sunt ferm convins că, corpul uman e extraordinar de inteligent. Îți transmite semnale de ce are nevoie, ce vitamine, minerale îi lipsește. O să te trateze așa cum îl tratezi și tu pe el. Dacă nu îl respecți și îl iubești, atunci nu poți să te aștepți să ai sănătatea OPTIMĂ! Nu, nu merge așa.
Deși vedem la TV afirmația ”pentru o viață sănătoasă faceți mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi”, sau ”consumul excesiv de sare, zahăr și grăsimi bla, bla, bla” – apoi urmată de 70 de reclame la medicamente. Ai observat că acum există un medicament pentru orice? Ai observat câte reclame la medicamente există acum? În special la radio. Ce s-a întâmplat în tot acest timp, nu știu! Pentru că, frate, când eram mic, nu-mi amintesc să fi văzut/auzit atâtea reclame. Uaaaau!
Anyway, pe lângă beneficiile evidente și știute care vin odată cu sănătatea bună, am să îți atrag atenția la ceva ce nu te-ai gândit, probabil. Viața e imprevizibilă și se pot întâmpla în jurul tău lucruri. Lucruri care ești nevoit să le înfrunți, unde dacă nu ești în formă fizică bună… ce ai să te faci? Cum ai să ai grijă de alții dacă tu nu ai grijă de tine?
Apoi copiii! Copiii emulează ce văd la adulți. Punct! Deci dacă nu văd un adult sănătos, nu te poți aștepta ca cei care vin din spate să fie sănătoși. Nu merge așa.
Momentul adevărului.
Întreabă-te: ”Cât de sănătos sunt?”
Fii 100% sincer. Eu nu am sănătatea optimă, dar sănătatea mea, per total e bună. Deși e loc de mai bine, sunt fericit și mândru de starea ei, în prezent. Am dat jos kile, raportul vârstă/înălțime/greutate e perfect, corpul meu își face treaba la perfecție, nu iau, dar nici nu scad în greutate, sunt fit și flexibil. Nu-mi amintesc să fi luat vreo pastilă în 2015. Poate, dar chiar nu-mi amintesc. Iar gastrita pe care o am nu și-a făcut apariția decât de puține ori, și a durat foarte puțin. Sunt mândru de asta și extrem de recunoscător.
În încheiere, vă las cu acest clip: