Am ajuns! ”Konnichiwa”, am înțeles că e salutul lor. Mă-ntreb dacă…

Konnichiwa!

Îmi răspund. E corect, deci! Trebuia să mă asigur. E aglomerat. Ia uite cum e îmbrăcat ăla. Un japonez îmbrăcat cu țoale de arab, care vorbește franceza la telefon și gesticulează ca un italian. Ce clișeu!

Cel mai confuz lucru care l-am văzut în ultimele 2 săptămâni! Pot spune că am trăit s-o văd și p-asta.

Bun!

După ce își finalizează formalitățile, cana de cafea iese, în sfârșit, din aeroport.

 

 

Aaaaaa, vremea e frumoasă. Uite un taxi. ”I Love Tokyo” cică. Toate au abțipildu` ăla pe ușa din spate. Vreau și eu unul, să-l pun pe frigider sau ceva…

Cum să strig… Taxi!!! Sau… Toyothaaaaaa!!!

Rânjește fasolea la mine… sau mai bine zis orezu`!? BAM!! Sunt fierbinte astăzi! Metaforic vorbind, desigur!

Cana se urcă în respectivul Taxi și își așează bagajul pe bancheta din spate. E loc.

”わたしの犬は車の中にいます”

”CE???? ”

”Herro!”

”Hello! Konnichiwa!”

”Konnichiwa!”

”Speak English?”

”先生はま Engrish! Yes!”

”K, pe strada ”Lotus nr. 44”, îi spuse în engleză.

Se opresc la un semafor. Cana de cafea aruncă o privire pe geam și îi trece un gând, puțin înspăimântător. Un gând care nu l-a mai avut de când a aterizat. ”Dacă pățesc ceva și nu mă descurc? Cum comunic eu cu oamenii ăștia?”

Verde. Vruuum! Se dezmeticește. Bun!

 

Lotus 44.

Ia yenii. Fără bon? Whatevăr.

Cum avansează pe strada semi-aglomerată, asemănările, dar mai ales diferențele între culturi încep să-i capteze atenția intens. Adică, cineva prăjește pește în aer liber, în stradă. Nu credeam că le dă voie. 2 mini-japonezi despachetează un ”Transformer”. Miroase a nou. Miroase a plastic. Am simțurile ascuțite de simt mirosul ăla!? Interesant… OPA!

OPAGANGNAMSTYLE!!

Cine își pune soneria asta? Ce clișeu!

Îi vine un alt gând în minte. Își aduce aminte de conversația interesantă pe care a avut-o cu un călugăr Shaolin. Își aduce aminte de întrebarea: ”Dacă te-ai trezi mâine într-o altă țară, pe un alt continent, fără carte de identitate, fără realizările tale, fără nimic practic, și toți care îi cunoști nu mai există, cine ai fi ?”

O întrebare adâncă. ”Nu știu. Tu cine ai fi?”. Călugărul zâmbește și zice: ”Un om împăcat” și ia o gură de ceai verde.

 

”A, uite-o! Am ajuns la casa albă!”

Sună. Se deschide ușa. Face un pas. Face un pas și cade. Simte ca și cum cade. Simte ca și cum cade în gol. NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!

 

”A! A fost doar un vis. E 3 și 11. Ia uite-l p-ăla! Ce face cu găletușa aia albastră? Unde se duce? Se pare că doar ce m-a făcut pentru că încă sunt fierbinte. E somnambul? E somnambul!!!”

Așa și ?