„Îți place muzica rock? Ai noroc! Vino la concertul Fița de Vineri de la Club Onion, pe data de… ” o rafală de vânt suflă afișul de pe peron, și cade violent pe șine. Scârțâitul frânelor domină auditiv atmosfera de iarnă. Trenul se oprește.

– Am ajuns!

– Uuuu, aer proaspăt! Aeer proaspăăăăăt!

– Munte, tată! Haha, muntetată!

– Să-mi întind corzile!

– Să-mi iau o cafea!

Toba Mare se îndreaptă spre tonomat, în timp ce se scotocește prin buzunare după mărunt. Basul face niște mișcări caraghioase de gimnastică aerobică.

„Oooo!” Pleosc! se aude un zgomot în spatele său.

Basul se întoarce și vede o servietă neagră căzută pe jos. Dă să o ridice, dar proprietarul i-o ia înainte.

– Pardon, mersi! O zi bună! zice acesta și pleacă anxios, evitând contactul vizual.

– Mersi la fel!? răspunse instrumentul, umpic bulversat. „Pare grăbit!”, își zise în gând.

Toba se întoarce la bagaje, și, sorbind din cafeaua fierbinte, observă un afiș promoțional și spune:

– Ai vorbit cu restu’?

– Nu încă, vorbesc când ajungem la pensiune! Oricum trebuie să ajungă mâine, deci vorba aia – „no worries”!

– Așa se numește firma de pază a lui Chick Norris!, vine replica.

HAHAHAHAHA! Râd cu poftă instrumentele.

Evident că sunt plini de voie bună. De ce nu ar fi? Mâine au concert, atmosferă, energie, bani, iar azi au în plan să petreacă toată ziua pe munte, la schi.

– Haide! Să ne lăsăm geamantanele!

– Să căutăm un taxi!

Dar la gară, taxiurile te caută ele pe tine. Pun bagajele în portbagaj, se urcă în spate și dau indicațiile necesare.

În drum spre destinație, absorbă atmosfera micului orășel de munte, semi-acoperit cu zăpadă, cu oameni prietenoși dar care, totuși, au simțul distracției, angajând o trupă rock pentru o sâmbătă. Probabil vor să zguduie puțin orășelul, să-l animeze cu un concert incendiar. Cine știe? Oare locuitorii sunt fani? Sau e mai mult pentru turiști? Iarăși. cine știe?

Mașina semnalizează dreapta. Cazarea e aranjată în penultima pensiune de pe Strada Bradului.

– Bună ziua, bine ați venit! Sunt Jenny McLoud, dar toată lumea îmi spune Tanti Jenny.

– Săru’mâna! Bine v-am găsit!

– Eu sunt Toba Mare, și el e Basul.

– Haideți să vă arăt camera! Mâncați ceva?

După ce despachetază și se fac comozi, pun în aplicare planul lor super elaborat și complex; direct pe munte… dar nu înainte de a lua masa.

Urcă cu telescaunul până în vârf. Se vede pădurea, pârtia cu oameni care se bucură de zăpadă. Basul are mai multă experiență, vrea să-i arate tobei câteva trucuri.

Ajung în vârf, închiriază schiurile și dă-i tată!

Pornesc în tandem, țipând de bucurie.

– Fii atent aici! spune Basul.

Dă din bețe – Prinde viteză; se îndreaptă către acel dâmb de zăpadă și sare ca și cum nu e nimica.

„Ch-Ching!” strigă după ce aterizează.

Andrenalina crește. Ținta e fixată. Basul mărește elanul spre al doilea dâmb. De data asta, intenționează un „3-60”. Prinde viteză. E gata de show. Toate luminile reflectoarelor sunt pe el. Gloria îl așteaptă!

Dar nu azi! Nu acum, pentru că în cale îi iese un amator a pierdut controlul și schiază-n zig-zag. Ca să evite impactul, „trage de volan” dreapta. Dâmbul era aproape de marginea pârtiei, la 2 metri lângă pădure. Basul nu are încotro decât să se piardă printre copaci. Se lovește cu schiul drept de un pom, apoi se rotește în aer – chiar făcând un „3-60”, dar, vezi, neașteptat; apoi cade pe spate și alunecă câțiva metri la vale.

Toba Mare se oprește, își înfige bețele-n zăpadă și se descalță de schiuri. Le rezemă de un copac. Pleacă în căutarea prietenului său. „Asta mai lipsea!”, își zise în gând. Nu caută mult, și aude:

– Yooo! Aici!

– Ești bine, bro’?

– Sunt, bro’, sunt! Adu-mi aminte să trag un loz! Vino, repede! Trebuie să vezi asta!

Toba ține pasul cu Basul. Parcă vede o siluetă printre copaci. Pe măsură ce se apropie, realizează că e un om, acoperit cu puțină zăpadă. E mort sau nu?

– Frate, e ciudat rău! Îl recunoști?

– Nu! Cine e?

– Tipul din gară! Din tren! Cu servieta! Care, uite, e goală!

– Ce?

Vino cu mine, am văzut urme de pași în zăpadă!

Cei doi refac traseul și ies din pădurice. Se văd semne clare de snowmobil, sigur două, poate chiar trei, care duc undeva după un deal. Atât se poate vedea cu ochiul liber.

– Mergem la Poliție!

– Mai știi unde e, la întoarcere?

– Pe la jumătatea pădurii, cred!?

– Mda, te-am găsit eu! Am lăsat schiurile mele rezemate de un copac. Oricum el nu pleacă nicăieri. Numărăm și pașii până să ieșim din pădure!

– Ok, să mergem!

va urma