Despre a lua lucrurile personal și o întâmplare cu înjurături

Vreau să vă povestesc despre o întâmplare recentă și amuzantă, pe care am pățit-o vineri, care sublinează principiul „nu lua lucrurile personal”. Știu că oamenii sunt oameni, și de multe ori, ce spun, ce fac, acțiunile lor, nu au legătură cu mine… la un nivel adânc, chiar nu au legătură cu mine.

Dacă ești ca mine și încerci pe cât posibil să trăiești în moment, tinzi să uiți chestii, pentru că nu mai ești atașat de gânduri și situații. De-aici și vine expresia: „Oare chiar mi s-a întîmplat asta?”

Ceea ce e un lucru bun.

Revenind…

Am învățat că oamenii „proiectează” în exterior, ce se întâmplă în interior. Un fel de „cine zice, ăla este!”. Și vreau să reflectezi puțin asupra acestei zicale, ca să îi prinzi înțelesul, pentru că e adevărată treaba.

Ok, mă duc la bunică-mea să mănânc. Tatăl meu are probleme de sănătate, și am hotărât că e mai bine să îl lăsăm la dânsa, pentru că stă la parter și e mai accesibil, în caz că se întâmplă ceva. Tata îmi dă mesaj – când vin să îi cumpăr o Cola la jumate, de la magazinul din cartier, care este în drumul meu.

Ies din casă, duc gunoiul, mă întorc în stație. Aștept… aștept… aștept…

Și aștept…

Întârzie suprem autobuzul. Un domn trece pe lângă mine și intră în vorbă. Îmi spune: „am așteptat la cap de linie, o să o iau pe jos până vine!” sau ceva de gen.

„Da, și eu stau de vreo 10 – 15 minute în stație!”, răspund.

În sfârșit vine și transportul. Arunc o privire, este plin. Un domn cu ochii bulbucați trece strada, după ce a coborât.  Și îl abordez:

„Buna ziua!”

Se oprește. „Bună ziua!”

„Era controlul în troleu?”

„Cine?”

„Control, era control?”

„Nu!”

„Mulțumesc!”

Aștept să se întoarcă la cap de linie. Ajunge în stație. De obicei mă poziționez în fața ușii din mijloc, dar de data asta mă urc prin spate și mă așez pe scaun. Lângă o fată. Care vorbește la telefon.

După câteva stații, se urcă un individ, care, de asemenea vorbește la telefon, numai că în gura mare și cu morți, căcat, băgami-aș pula și muie RATC! Supărat că a așteptat atât. Se așează în spatele meu.

După o stație, se urcă mai multă lume, printre care și un tovarăș de-al lui. Stau la bărfă.

După alte căteva stații, se urcă iar, mai multă lume. Raza mea vizuală cuprinde ușa din mijloc și cea din față. O tipă se așează pe primul scaun din stînga, cum intri pe ușa din mijloc. Stă ce stă, se scotocește prin poșetă, scoate un bilet. Se ridică de pe scaun și se duce spre compostor. O altă individă mai în vârstă, îi ia locul! Jur, zici că a pândit momentul ideal!

Cea cu biletul se întoarce și vede că i-a fost ocupat locul. Spre surprinderea mea, nu zice nimic! Mă uit la ea, ea se uită la mine. Eu tot aștept să zică ceva…. ORICE! Pentru că nu e frumos. Poți să ceri locul cuiva, dar să îl iei cu forța… mârlănie curată!

Tace și îndură.

Așa și eu cu fata de lângă. Tipii care stăteau în spatele nostru emană un miros de țigări ieftine. Ne uităm amândoi în spate și cădem de acord, într-un anume fel, că treaba pute!

Trecem pe lângă autobuzul defect, tras pe dreapta. Așa se explică multe!

După alte câteva stații, se urcă o fată simpatică. E îmbrăcată mai elegant. Era înaltă, și ieșea în evidență prin acest fapt. Cu siguranță era mai înaltă decât toate persoanele care o înconjurau. Ce a fost amuzant este că, fata respectivă, pur și simplu NU făcea contact vizual cu nimeni. De când a intrat, a stat cu ochii numai pe geam. Foarte haios!

În fine, cobor la Tomis! Realizez că eu și fata elegantă suntem aproape de aceeași înălțime!

În sfârșit, aici vroiam să ajung!

Cine mă cunoaște știe că sunt un tip calm, și nu sunt certăreț. Foarte rar mă enervez. Îmi place să râd mai mult decât orice pe lume. Dar nici nu îmi place să îmi pierd timpul, sau când cineva se joacă cu timpul meu sau când cineva, ( în afară de părinți ) îmi spune ce să fac, sau cum trebuie să mă comport EU! Nu tolerez așa ceva!

În viață, se mai întâmplă lucruri neprevăzute 

Ajung aproape de magazin, să iau Cola. Observ că este mai multă lume adunată în fața alimentării, și un cărucior gri cu un copil în el fix în fața intrării, blocând accesul. Fără să mă gândesc, și cum sunt eu – eu mereu îmi văd de treaba mea – împing puțin căruciorul, cît să îmi fac loc. Probabil 5 cm, habar nu am, pentru că nu i-am dat atenție.

La un moment dat, o individă, vînzătoare sau patroană, sau poate o cunoștință a acestora, nu știu și nici nu mi-a păsat, îmi zice: „O iei pe acolo, nu dai căruțu’ la o parte!”.

În mintea mea sunt: „Ce?”

Mai spune ceva, nu știu ce. Am făcut deja doi pași înăuntru. Îi turuie gura.

Mă întorc, și spun: „Să-mi bag pula în magazinul ăsta!” și plec.

Cum ies și mă gândesc care e cel mai apropiat magazin, aud numai înjurături. „Doamna” respectivă, acest exemplu pentru orice copil mic prin preajmă, începe să urle în gura mare toate obscenitățile posibile. Toate! Mă face în toate felurile, ca și cum sunt ultimul bagabont.

Aud până și o voce de mascul: „Poate vrei să-ți dau un pumn în gură!”, sau ceva de gen. Arăt muie subtil, ca și cum mă scarpin la ceafă.

Îmi amintesc că mi-a luat toate neamurile la pulă. Și evident că deja devine amuzant rău, așa că încep să râd. Pentru că, pentru mine, chiar a fost distractiv, jur! Mi s-a ridicat umpic andrenalina ce-i drept, dar chiar a fost amuzant!

Nu e prima oară și posibil nici ultima când sunt făcut în toate felurile. Intră pe o ureche, iese pe cealaltă. Cui îi pasă?

Din exterior se vede gen… o femeie cum țipă obscenități și un tip care merge liniștit și râde. Asta e imaginea de ansamblu.

Mă duc la fostul Antoniade, iau ce trebuie și mă întorc, și pe unde am luat-o, ce să vezi. O individă cu căruciorul gri și blondă vopsită. Așa cum am mai spus, nu am dat prea mare atenție, așa că poate să fi fost cea cu gura de aur, sau nu, habar nu am. Cert e că mai stătea de vorbă cu cineva, și cînd m-a văzut, imediat ce a întors privirea, și-a dat părul într-o parte, cu o figură umpic panicată. Uite care e treaba, eu sunt conectat cu corpul meu și intuitiv pot să „citesc” emoțiile care trec prin corpurile celorlalți. Asta s-a simțit în acel moment!

În plus, știam deja că femeile sunt tari în gură când mai e cineva de față, în special bărbați, dar când sunt singure și nu au „spatele acoperit”, sunt mai diplomate.

Dar fie că a fost ea sau nu, eu am zîmbit, ca și cum: „We meet again, huh?”

Așteptam să spună ceva, dar nu a mai zis nimic. Eu am continuat să zâmbesc! Nu sunt supărat, pentru că nu iau nimic personal.

În plus, eu iubesc femeile, dar cu așa monstru în viața ta, tot ce știu este că acea familie este una nefericită! Garantat! Oamenii fericiți nu fac lucruri care să le strice fericirea!

Ok, ca să închei întamplarea, de la bunică-mea plec la baschet, și după baschet, în drum spre casă, pe la 12 și ceva, în mijlocul trecerii de pietoni, în toiul nopții, venind din partea opusă, mă reîntâlnesc cu un fost coleg de liceu! :)) Dăm noroc și aia e!

Reflectînd asupra acestei întâmplări

Nu știu și nici nu îmi pasă de cum am reacționat. Poate nu trebuia să dau căruțul din fața intrării 5 cm mai încolo, cât să mă strecor să intru, habar nu am! Poate dacă femeia îmi atrăgea atenția înainte să intru, și nu după, cu siguranță ar fi fost ok. Nu m-ar fi deranjat deloc. Dar după? Nope, not having it!

Intuiția mea spune că am făcut ceea ce trebuie!

Am realizat că reacția mea a fost diferită față de acum 6, 7, 8 ani, când îmi lăsam orgoliul să se implice. Chiar am progresat. Chiar nu iau lucrurile personal! Și e un sentiment extraordinar!

Am realizat că nu am timp de prostii minuscule. Timpul meu e important pentru mine, nu îmi place să-l pierd pe tâmpenii. Sunt un tip fericit, așa că nu îmi place să fiu târât în situații „murdare”. Iarăși, nu am timp pentru așa ceva!

Să fiu sincer, cea mai bună reacție în orice situație este să te întorci și să pleci. Nu lăsa orgoliul să se implice, în special în chestii minore, pentru că dacă preia orgoliul controlul, o chestie mică și insignifiantă poate degenera rapid în ceva mai nasol.

Acesta a fost un test, cred. Să văd dacă sunt pe bune, sau nu. Nu cred în karma neapărat, dar știu că Universul are un mod aparte de a echilibra lucrurile. Așa că eu am încredere deplină că totul va fi în favoarea mea, într-un fel sau altul.

Întotdeauna!

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Madalina spune:

    Sounds like you encountered a psycho. 🙂 Pe mine ma irita cei care stau in spatele meu la coada la supermarket si ma imping din spate, de obicei folosind carutul ala metalic, doar-doar or ajunge mai repede in fata.

    Apreciază

    1. DMD spune:

      Ha! Nu știu de ce unii oameni sunt așa nepoliticoși. Nici eu nu eram un exemplu social când eram mai mic, dar am mai crescut și m-am mai liniștit. Acum am o regulă simplă. E ok să fii politicos și chestii, DAR nu fii un covor uman, dacă înțelegi ce vreau să zic. Adică întoarce-te și uită-te urât! :))))))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.