– Dă-mi un șervețel!
– Niște apă, unde găsesc și eu?
Îl întreabă pe ofițerul de la recepția postului de Poliție al orașului. Acesta indică cu degetul undeva la capătul holului, lângă niște băncuțe, înspre un watercooler.
– Arătați de parcă sunteți în grabă! Ce s-a întâmplat?
– Am văzut un cadavru! Și nu orice cadavru, dar prietenul meu, Basul, l-a văzut pe respectivul individ cu 2 ore înainte, în gară, perfect viu!
– Hmmmm, sunteți sigur că nu e în imaginația voastră? Ăsta este un orășel… liniștit!
– Domne, vă jur! Veniți cu mine să vi-l arăt!
– Știți exact unde e?
– Dap! intervine în discuție Basul. M-am și lovit pe pârtie. L-am descoperit accidental!
– Vă fac legătura cu Șeriful orașului, domnul Smith.
– Vă rog!
Ofițerul ridică receptorul telefonului de pe birou și spune cuvinte. Se întoarce cu spatele la instrumente, ca să nu fie auzit.
– Smith? Agentul Smith, ca în Matrix? îi șoptește Basul la ureche Tobei.
– Va veni imediat! Luați loc pe băncuțe!
– Mulțumim!
Instrumentul aruncă paharul de plastic gol, la gunoi. După 30 minute, apare și Șeriful, cu ajutorul lui.
– Bună ziua, domnilor! Eu sunt șeriful Smith, el este ajutorul meu, Hughley! Voi sunteți din trupa care trebuie să concerteze mâine la club Onion, nu-i așa?
– Fița de Vineri, da! Bună ziua! Da, suntem Basul și cu Toba Mare!
– Colegul meu mi-a spus că ați găsit un cadavru!? Îmi puteți arăta locația?
– Desigur!
Se urcă toți în Jeep. În drum spre pârtie, discută despre cum li s-a părut orășelul în general, oamenii, și, bineînțeles, semnalmentele victimei și anumite detalii demne unei anchete. La un moment dat, ajutorul de șerif, Hughley, coboară să lase niște acte, la un magazin. Pe geam, Basul bagă de seamă că îi cade un flyier din geacă. Reușește să citească „Jimmy Crai…”, până când îl ia de jos și-l îndeasă în buzunar. De pe bancheta din spate, Toba Mare observă pe covorașul de pe partea pasagerului urme de zăpadă, noroi… și sânge!
„What the fuck?”
Îi face un mic semn Basului să se uite în jos, care bagă de seamă ce a vrut să-i arate colegul de trupă. Se uită unul la celălalt, și se hotărăsc amândoi că treaba e ciudată și or să fie vigilenți, de-acum încolo!
În sfârșit, ajung la pârtie. Și când zic în sfârșit, mă refer că tot drumul a durat circa 15 minute, cu tot cu oprire.
– Este cam pe la jumătatea pârtiei!
– Băieți, acolo se poate ajunge numai cu snowmobile!
– De unde facem rost?
– Avem noi un băiat, să mergem să luăm!
Ajung la firma unde se închiriază snowmobile. Proprietarul, care repara ceva, îi vede, se șterge pe mâini cu o cârpă, apoi îi întâmpină pe cei 4.
– Howdy, Sheriff! Hughley! Ce vă aduce pe-aici!
– Domnii aici de față, susțin că au cunoștință despre o presupusă crimă!
– Crimă? Dar orășelul ăsta este așa… liniștit! Nu am vrea ca nimeni să strice liniștea!
Băieți, eu sunt Jimmy! Jimmy Craig!
„Jimmy Craig!! Flyierul! Hughley! Jimmy Craig!”
Basul se face alb la față. Nu știu cum, dar se face!
Toba vede că ceva nu e în regulă cu partenerul său. Dar sunt haștag vigilenți.
Călare pe 3 motoare, ajung la jumătatea pârtiei, unde, în mod uimitor, schiurile au rămas rezemate de copac, nu le-a atins nimeni.
– Ați mai spus cuiva de această întâmplare? Întreabă Șeriful.
Realizând că nu, Toba Mare spune:
– Da, le-am spus absolut TOT colegilor noștrii de trupă!
– Aha!
Ajung la locul cu pricina.
Și nimic.
Nu mai e nimic acolo.
Servietă, cadavru, sânge… nimic!
Decât niște urme în zăpadă!
Treaba devine ciudată rău.
– Era aici, jur!
– Vă dați seama că vă pot aresta pentru mărturie falsă, nu!?
– Sunt urme în zăpadă, care duc…
– Tinere! Las-o așa! Acesta este un orășel liniștit și nu am vrea ca nimeni să-i strice liniștea!!!
„De ce toată lumea tot insistă cu orășelul lor liniștit cu tot?”
va urma
Evadare Din Cotidian 