Scrisoarea lui John

scrisoarealuijohn

” ( Numărul apelat este inexistent. Vă mulțumim! )

Și ăsta a fost momentul în care am știut că nu voi mai auzi de ea niciodată.

Cu două luni înainte, mă despărțisem de ea. Și timp de două luni, a umblat după mine..’Nu mă părăsi, John. Am nevoie de tine, nu pleca…. Te implor, John, nu mă lăsa singură, am nevoie de tine, te implor!’ spunea printre lacrimi. Lacrimi sincere.

Aveam inima de piatră. Ea continua să se întâlnească cu fostul, iar eu nu toleram așa ceva. Urmând vorba aia – nu poți arăta slăbiciune – literă cu literă.

O minte fragedă, care a urmat aceste doctrine.

Am răspuns lacrimilor ei cu vorbe amare, vorbe crude și urâte. Am simțit durere. Din plin. Și am vrut să fiu sigur că și ea o va simți. Am respins-o, rânjind, când ea umbla după mine. Dar zâmbetul era unul așa de fals…

Ce fel de om am devenit?

Și atunci când nu a mai putut suporta respingerea mea și cuvintele mele crude, a mers mai departe cu viața ei… pentru totdeauna.

Am întâlnit-o la o așa zis conferință „pre-medicală”. De fapt, am scris un poem, intitulat „Odă Ei”, despre ziua când am cunoscut această frumusețe printre frumuseți.

‘Muzical, în urechea mea inocentă șopti
Cum însuși El, Creatorul, răvășit de grația ta
Era onorat; deși în graba Lui , meșteșugărind toată Creația
Cu îngeri în cor, rostind acest adevăr majestic.’

…spune unul din strofele ultimului poem pe care l-am scris vreodată. Am scris acest poem acum 10 luni. Iar pentru 8 luni, am tânjit de dor.

Noiembrie 2007; Având inima complet distrusă dintr-o relație unde mi-am dat voie să fiu un preș uman, eram determinat să nu las asta să se mai întâmple vreodată. Niciodată !!! NICI-O-DA-TĂ!!

Așa că am devenit un Playboy. Am făcut tot ce era necesar să învăț să fiu un player.

Ieșeam des în cluburi să cunosc femei și ca prin magie, obțineam râsete, sărutări, numere de telefon și ocazional, aventuri sexuale ciudățele.

Făceam asta în timp ce învățam medicina. De Luni pănă Vineri, bibliotecă. Weekend – cluburi.

Cu niște replici la îndemână, prinsesem momentum. Eram pe val – tipii se uitau la mine cu gura căscată, fetele mă adorau. Eram un campion. Fotografii cu mine, apăreau pe facebook, demonstrând astfel „priceperea” mea. Eu eram în pula mea bărbatul!

Oare?

În decurs de 2 luni, am decis să-mi încerc norocul și în alt spațiu, decât cluburile.

‘Hey.. care-i treaba cu pisica de la avatar?’, a început interacțiunea noastră pe yahoo! messenger…

În jumătate de oră, pornind dintr-o conversație platonică – cu ea terminând: „Mă duc să fac un duș. Vezi să nu ai fantezii cu mine. LOL”. Avea prieten. Nu îmi păsa. Eram un Playboy, până la urmă.

De la vârsta de 17 ani, ea a fost fata visurilor mele. La 21 de ani, avea să fie a mea.

În decurs de 2 săptămâni, vorbeam la telefon tot timpul, unul cu celălalt. După o lună, și-a părăsit iubitul. Câteva zile mai târziu, am făcut sex, apoi am făcut dragoste.

Căcat! Stai puțin! Asta nu trebuia să fie decât o chestie sexuală… și eu eram îndrăgostit!?

Da. Îndrăgostiți. Am început să ne iubim adânc… și mai adânc… și mai adânc…

Chiar eram… spirite înrudite.

Și, dintr-un motiv sau altul, am început să mă simt vinovat. Simțeam că am atras-o fiind altcineva! Altcineva? Cum? Oare aș fi atras-o fiind eu însumi? Oare? Mă iubea pe mine, sau imaginea de Playboy pe care o afișam?

Eu o iubeam, ea mă iubea.

Dar mă simțeam în pula mea ca un fals.

Și totuși, să fiu sigur că nu îmi va descoperi „fisurile din armură”, nesiguranțele mele adică, am făcut în așa fel încât să o fac pe ea să alerge după mine… din cele mai proaste motive!

În acea lună, plătise 4 milioane de lei (vechi) la abonamet. Era dispusă să facă orice să vină să mă vadă. Începuse să vorbească de a ne muta împreună, despre copii, despre căsătorie.

Zâmbeam, pentru că știam ce fac! Dar era același zâmbet amar.

Și am început să mă simt și mai mult ca un fals.. Inteligența mea mi-a pus capac.

Fostul ei a intrat pe fir, și abia atunci am realizat cu adevărat că pe interior eram super nesigur – eram un copil complexat – am devenit extrem de gelos pentru că petrecea timp cu el. Am reacționat cu nervi, am spus lucruri oribile.

Ce fel de bărbat devenisem?

S-a jurat pe viața ei că nu a făcut nimic. Dar, nefiind convins, am părăsit-o.

Poate am avut dreptate. Da, poate nu ar fi fost demnă de încredere, cine știe?

Dar maniera în care am tratat femeia pe care am iubit-o din toată inima ca să „par șmecher” și să nu cad de prost; chiar îmi este rușine de mine. Un bărbat real nu reacționează cum am făcut-o eu. Un bărbat real are auto-control. Un bărbat real se gândește la consecințele cuvintelor lui, înainte să le rostească, într-un moment delicat. Iar dacă un bărbat real nu e respectat, nu „taie-n carne vie”, ci părăsește calm, situația. Eu nu m-am comportat ca un bărbat real.

Mă gândesc des la ea; cu zâmbetul ei dulce, cu ochii ei mari și simpatici, felul cum pășea ca pe nori, când mă vedea, la râsul ei, care lumina orice zi noroasă.

Eh, în fine! Aș putea să numesc această scrisoare ‘cum să îți pierzi femeia iubită, doar fiind prost’. Dar omul cât trăiește, învață!

De aceea schimbările pe care le-am făcut după, au fost drastice! Eram determinat să mă îmbunătățesc, așa că am făcut-o. Iar femeile cu care am fost după această experiență, m-au iubit pe mine pentru mine.

Viața e frumoasă!

Cu drag, 

John! ”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.