Zile pline de istorie la Cetatea Carcassonne, Franța

Schimbă vestele galbene cu pelerine roșii

Și pășește înăuntrul unei veritabile cetăți, în Sud-Vestul Franței. Nu ajungi călare, așa cum probabil te-ai gândit, pentru că orașul medieval are aeroport, dar alte opțiuni pot fi de la Paris, Marseille sau Toulouse, cu trenul ori cu mașina.

24855835044_b879776408_b
foto: fiveminutehistory.com

 

Aici trebuie să ajung!”

Nu este doar un subtitlu cu o locație pe GoogleMaps atașată, ci chiar un slogan auto-motivațional. De ce? Păi…

Istoria așezării este recunoscută din perioada romano-galică. Anumite părți ale acestei structuri fortificate datează chiar din secolul I.

Până în 1659, când hotarele s-au extins, Carcassonne marca granița dintre Franța și Aragon. Deoarece reprezenta un important punct strategic, a fost concepută încă de la început în scopuri defensive. Fortificări masive au fost create în secolele 14 – 15, fiind mult timp impenetrabilă. Dar în 1849, cetatea era cât pe ce să fie demolată!

Cu 2500 de ani de istorie în spate, monumentul este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în 1997.

În zilele noastre, ocupă o poziție respectabilă pe lista celor mai interesante locuri de vizitat în Franța. Apropo, un „adversar” aprig de-al său în topul atracțiilor turistice este Mont Saint Michel. 

carcassonne-12163
foto: www.leger.co.uk

Totuși, să zicem că vrei să-l asediezi, nu să-l vizitezi. Te uiți după o cale de intrare. Atunci ia în considerare fapul că orașul turistic Carcassonne este împrejmuit de un zid lung de 3 km…

25364352042_20638df166_o

…cu 52 de turnuri de apărare…

thd5qa1gndlz
foto: http://www.reddit.com

…și un pod. 

carcassonne-wallpapers-28481-779097
foto: stmed.net

 

„Bani să fie, că timp avem!”

Cum spuneam, înăuntru, chiar e un oraș turistic. Cu „restaurante, baruri, cafenele” și…  souveniruri. O grămadă. Catapulte, au?

Se mai poate vizita și bazilica „Sfântul-Nazarius”. Arhitectura este minunată! Păcat că nu vând calendare cu Arsenie Boca. Aș fi luat vreo 3.

Suivez-moi, către piesa de rezistență –  Castelul Comtal – care datează din secolul 12.

Și după ce ești ostenit, ghici ce? Poți să-ți pui capul pe perna unui hotel de 5*. Așa că asigură-te că vii cu o sacoșă cu bani.

Hotel de la Cite Carcassonne - MGallery Collection
foto: www.accorhotels.com

Una peste alta, nu este doar un joc de copii, este un loc de vizitat în Franța destul de interesant, fără dar și poate. Evident, nimic nu se compară cu experiența de la fața locului.

Eu doar sper că ți-a plăcut articolul și a fost informativ! 

Au revoir!

Călătoria te învață că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat – The Cultureur.

Reclame

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. ina02s spune:

    Ce frumoasa plimbare! Notam pe lista ”must_see”… O seara buna

    Apreciat de 1 persoană

    1. D.M.D. spune:

      Fara indoiala este un „must see”. Pe mine m-a fermecat doar din poze…

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.