Acesta nu este un articol despre evadare din cotidian, și nici despre călătorii și castele cum am postat în ultima perioadă. Acest articol este pe stilul meu vechi, dar intenția rămâne mereu aceeași, de a-i motiva și inspira pe ceilalți.

Viața e cel mai bun învățător

Poți să te cerți cu mine cât vrei, dar greu o să mă convingi că educația bazată pe cunoștințe este mai importantă ca cea oferită de experiențe unde lecțiile sunt personalizate, sunt pentru tine. Cu cât ai mai multe experiențe, cu atât înveți mai multe, iar cu atât știi mai multe, cu atât devii mai înțelept, și cu atât iei decizii mai bune în viața ta. Indubitabil!

Numărul 63

Ajung la centru pe la 10:45. Intru. Dau de tradiționala și eterna coadă. Fiind prima oară, mă informez de pe foile de la intrare despre întreg procedeul. Îmi fac o oarece idee. Observ… bruneta din fața mea… cu paltonul verde… plus alți câțiva oameni, grupuri de amici, cupluri de toate vârstele.

Anticiparea mea legată de ora terminării a fost dereglată subit din momentul când am deschis ușa centrului, din propria mea experiență cu virgulă cozile.

Așteptându-mi rândul, doamna de la casierie, după cum urma să aflu, a abordat șirul indian, cerându-ne buletinele. Mie și tipei de dinaintea mea, fiind amândoi primi-donatori, ne-a explicat aceleași chestii. O doamnă asistentă, în trecere, ne informează de conduita de dinainte de donare. ‘Vă vreau mâncați și bine hidratați!’ spune ea cu zâmbetul pe buze. Datorită ei, consider că îmi asum un risc… mmmmăricel prin faptul că nu am mâncat de dimineață, fiind și cu mașina. Dar ok, o voi rezolva și p-asta. Ajuns la recepție, completez, apoi semnez un formular de prelucrare a datelor. Așa că nu am să scriu și să descriu în detaliu donatorii care au fost prezenți, în acea zi, unde toți au o poveste aparte!

O doamnă amabilă, cea de la recepție, îmi dă bonul de ordine. Numărul 63.

Și un chestionar. 

„… ați avut contact cu persoane cu sifilis/ HIV/ hepatită etc, ați consumat droguri, băuturi alcoolice, ați suferit de un avc, infarct  etc, luați tratament,  v-ați tatuat/ pus piercing în ultimele 6 luni… ” și multe alte întrebări specifice, menite să califice sau să descalifice donatorul de sânge. Am răspuns la toate întrebările 100% sincer. 

Pasul 3, cum citisem în foi, iată-mă în sala de așteptare. Scanez camera. Oameni așteptând.. Un TV amplasat deasupra cabinetelor la care ar trebui ajustat modul ‘brightness’, prezintă emisiunea lui Cabral. Zgomot de fundal, nu doar pentru mine. Eu? Eu ies afară, la aer. Deja vreo 12 fără ceva. Mă îndrept spre o patiserie pe care o știam de 16 ani, de când eram la liceu, și îmi luam cornuri cu ciocolată. De data asta, aleg să îmi iau o chestie nașpa, un burek de brânză parcă, care, deși gustul era bun, crusta se fărâma și cădea violent pe asfalt, suflată de vânt, și astfel făceam mizerie gratuită și neintenționată.

Oricum, îl dovedesc și mă satur. Mă șterg pe degete și buze cu un șervețel nazal, pe care îl arunc cu tot cu ambalajul gustării neinspirate în coșul de gunoi din fața unității. Dau să intru, iar un ambulanțier cărând 2 lăzi frigorifice dă să iasă. Îi țin ușa. Îmi mulțumește de 2 ori. Îi răspund o dată. Deja o figură cunoscută în sala de așteptare, mă înfig însetat la fântăna familiară – același model îl am și la serviciu – și, din rutină, pun 3 sferturi rece, un sfert caldă… e perfect! Îmi clătesc gura, înghit, mai pun un pahar, beau. Din 3 coșuri de gunoi, cel galben e de plastice. Scap de pahar.  

Măicuța-asistentă-voluntar

În sala de așteptare, așa cum ești anunțat dinainte, se desfășoară o ‘acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în registrul național al donatorilor voluntari de celule stem’. Așa cum am demonstrat la fața locului prin afirmația ‘Nu azi!’, am ales să mă informez și din alte surse, și consider că nu este de datoria mea să abordez acest subiect. 

Dar nu despre asta e vorba. Ci despre măicuța care se ocupa de această acțiune. Eu? Eu ‘citesc’ oamenii și citesc printre rânduri. DAR! Modul de implicare și de dăruire asupra cauzei într-un mod necondiționat al acestei măicuțe-voluntar în bunul-mers al centrului de transfuzii, a pus o amprentă, recunosc, emoțională asupra mea. 

M-a inspirat.

Să mai spun că atitudinea călăuzitoare a măicuței era: „Cum pot să ajut?” Să mai spun faza cu măicuța care a primit pachete cu mâncare de nu știu unde și a pus la bătaie niște sticks-uri și prăjituri din care s-au îndulcit doamnele din sală? 

Frumos gest.

Iată că măicuța-asistentă-voluntar chiar credea în cauza căreia îi era dedicată. Respect asta! Îți spun: o clasă peste toți afaceriștii, pardon, preoții care, ca paravan, au principii creștine. Dar probabil ei sunt așa de high-level încât trebuie să le plătești prezența, nu?

Grupa ‘A pozitiv’

…50, 51… Mai am de așteptat.

Mai ies la aer, mai vorbesc la telefon. ‘Ajung pe la 13:00, 13:30, așa!’, anunț.

Mă așez într-o poziție confortabilă pe scaun și mă consolez cu faptul că, ținând cont de împrejurimi, e bine că stau la coadă, totuși.

Îi privesc pe cei care completează plini de speranță, formulare pentru celulele stem.

Aflu lucruri noi, cum că nu or să rămână niciodată fără stocuri, așa că indiferent de grupa sanguină necesară pentru pacient, centrele din toată țara colaborează foarte bine între ele, deci sângele poate fi transportat acolo unde este nevoie. Multă lume ar dona, dar nu ar veni la centru, așa că soluția sunt acțiunile pe teren. Anul trecut s-a dublat numărul donatorilor, față de anul precedent. Apoi, la oraș, sâmbăta e mereu aglomerat, față de în timpul săptămânii, pentru că lumea preferă să nu lipsească de la serviciu. 

’63!’ aud. Ok, intru în cabinetul de analize, conform pasului 4. O doamnă doctoră citește formularul cu întrebări, în timp ce asistenta îmi ia tensiunea și verifică cu un bețigaș grupa mea sanguină și hemoglobina. Îi explic doamnei doctor că am luat preventiv un Aspirin +C sâmbăta trecută. Mă calific. E bine. Așa aflu și eu grupa mea sanguină.

În timp ce mai ascultam păreri, observ că bruneta de dinaintea mea ca rând, este pe scaunul de lângă mine. 

– „Hapciu!

– Noroc!

– Mersi!”

Cam asta a fost întreaga interacțiune cu ea, în caz că te așteptai la ceva siropos sau un roman de dragoste cu final fericit…

În sfârșit intru în sala de donare. Sunt cam 10 paturi, 8 ocupate. O doamnă asistentă îmi controlează vena și mă îndrumă către un scaun cu aparatul în partea dreaptă, la fereastră. Perfect! Mă întreabă anul, luna și data nașterii. Mă injectează. Mă uit pe geam. Este soare afară. Se vede grădina și e liniște. Punga se umple frumos și repede. Cu cât ai tensiunea mai bună, cu atât termini mai repede. Mai stau puțin întins presând proaspăta înțepătură cu vată. ‘Vezi să nu-ți iasă mațele!’, îmi aruncă pastila doamna asistentă. Apoi mă duc la casierie să recuperez buletinul, primesc carnetul de donator și 7 bonuri de masă. Îmi iau la revedere de la toată lumea. Plec de acolo pe la 14:30, iar, satisfăcut, spun în gând:

„Am făcut-o și p-asta!”

Promisiunea

De ce am donat prima oară la 31 de ani? Așa cum am spus mai sus, până nu te lovești de anumite chestii, nu prea ai de unde să știi lucruri. Bunica mea a avut probleme de sănătate ce au necesitat operație, dar fiind anemică, are hemoglobina mică, iar asta presupune un risc, așadar medicul a hotărât să mai amâne cu o zi, alimentându-i corpul cu sânge, prin perfuzie. Așa că în acea zi am decis că dacă totul merge bine, mă voi duce și voi dona sânge.

M-am ținut de promisiune. Atât!

Nu a fost o experiență înfricoșătoare, chiar deloc. Întreg personalul este excelent, dedicat și totodată prietenos, unde te face să te simți relaxat, mai și glumind cu cei prezenți.

Foarte bine că multă lume vine să doneze, deci nu scriu ca să mă pun într-o lumină pozitivă și chestii.

Este doar experiența mea, văzută prin ochii mei.

Integritatea presupune ca ale noastre cuvinte să fie în conformitate cu realitatea; cu alte cuvinte, păstrarea promisiunilor și îndeplinirea așteptărilor – Stephen Covey

 

sursă foto img. reprezentativă: nypost.com