„De când l-am cunoscut, mereu a avut decât un singur scop”
Cu vorbele Gamorei, fiica adoptivă; uite-așa începe trailer-ul „Avengers: Infinity War”. Ca o poveste ce se respectă, mici „apropouri” au fost incluse în filmele anterioare.
♦♦♦
În 2018, a venit timpul ca Thanos să-și facă apariția pe marile ecrane; o apariție pe merit! Drept dovadă, în „Războiul Infinitului” a fost exemplar pus în lumină, mulți numind-ul „răufăcătorul perfect” („the perfect villain”).
Și sunt de acord! Deși varianta din film diferă de cea din benzi desenate, concluziile mele sunt trase din ce am văzut la cinematograf.
Thanos în benzile desenate
Dar voi începe totuși cu o scurtă prezentare, așa cum l-au gândit creatorii.
Fiind printre ultimii fii ai lui A’Lars și Sui-San, ambii părinți având legături cu coloniile de Eternali care s-au așezat pe planeta Titan, și din cauza pielii lui cu tentă mov și a corpului imens, a fost tratat ca un paria de familia lui și de restul societății, crescând.

În pofida aparenței sale, firea lui introvertită și inteligența sa extraordinară l-au făcut să se remarce printre adolescenți și, mai important, acceptat ca fiind „intelectualul blând care visează să devină om de știință” – la fel ca tatăl lui.
De-alungul timpului, puterea lui intelectuală se dovedește a fi cea mai mare armă, deoarece acesta se gândește mereu cum să se îmbunătățească pe el însuși pentru a-și îndeplini scopul suprem. Un geniu în toate domeniile științei avansate, a creat tehnologii net-superioare civilizațiilor știute.
Ca și cum nu ar fi de-ajuns, este imun la boli și infecții și la efectele specifice îmbătrânirii, ceea ce, ulterior, l-a făcut să fie cel mai mare tiran existent, timp de doar câteva milenii.
De mic, pe ascuns, mutantul dezvoltă o fascinație către moarte. Acest fapt devine obsesia lui de-alungul vieții, iubind o femeie care întruchipa chiar Moartea. În benzile desenate, motivația lui era să o impresioneze pe aceasta, iar această dorință l-a purtat către a deveni cea mai puternică ființă din Univers. Și asta fără Mănușă.
Thanos în filme
Observând distrugerea propriei planete Titan, din cauza suprapopulării și consumarea resurselor la un nivel alarmant, Thanos a propus soluția. Dar a fost considerat nebun, până când „profeția” lui s-a adeverit. Cu locul său natal rămas în ruine, Titanul Nebun a hotărât că trebuie adus un echilibru în Univers. Așa că a pornit la război cu o armată impresionantă condusă de Lordul Întunecat însuși (așa cum e poreclit de cei loiali), apoi înjumătățind populația planetei proaspăt cucerite.

Așadar, motivația se schimbă, acesta fiind aducerea echilibrului. Iar această ideologie controversată îl face înspăimântător, pentru că el nu crede că ce face e greșit, ci pentru Binele Suprem.
În filme, Thanos elimină adversarii cu o ușurință de nedescris. Este abil în mișcări. Câteodată omoară personaje, câteodată nu. Este imprevizibil.
Datorită naturii lui genetice, este capabil de a canaliza și manipula energia Pietrelor Infinitului. După ce pocnește din degete … în … sfârșit ….
♦♦♦
Așa cum a promis, cu misiunea îndeplinită, acum poate să stea liniștit la o casă undeva „la țară”, așa cum îl găsim în „Avengers: Endgame”.
De ce îmi place Thanos?
Pentru mine, personal, din felul cum e prezentat pe marile ecrane, Thanos reprezintă un bărbat care exprimă trăsături masculine.
Cea mai proeminentă dintre ele este faptul că are un scop, o misiune a vieții, care trebuie îndeplinită cu orice preț. Chiar și cu sacrificul fiicei lui pentru a obține Piatra Sufletului, unde acesta arată empatie, înainte să o arunce pe Gamora în prăpastie. Dar nu despre asta e vorba, ci, citind printre rânduri, vedem că este dispus să ia deciziile cele mai dure și să suporte consecințele. Dar, hei…

O altă trăsătură este că Thanos este un lider și cei ce îl urmează știu ce au de făcut. Întotdeauna.
Un lucru interesant este că acesta nu ridică tonul vocii. Vocea lui e puternică, dar în afară de scenele de luptă, e foarte calm și relaxat, aș putea spune. Este relaxat pentru că mereu gândește cu cinci pași în față. Chiar și în „Sfârșitul Jocului”, se adaptează circumstanțelor, după ce își vede viitorul.
♦♦♦
Impactul asupra autorului articolului a fost că Thanos întruchipează viziunea, puterea și voința de fier.
VIZIUNEA. PUTEREA. VOINȚA DE FIER.
Astfel, ca și cum ai …pocni din degete… am devenit fan.

foto: Kuulpeeps
img. reprez: Sideshow Collectibles