Îmbinând cele două stiluri de articole, cum ar fi cronicile cu experiențe din viața mea, și diferite locuri interesante de vizitat, voi da răspunsul în scris, la întrebarea ce se află pe buzele tuturor!
De ce Cozumel?

Uite cum au trecut 491 de zile de la ultimul articol. Să transformăm aceste zile în ore, pentru că anul trecut este un „ingredient” important în rețeta fericirii. Adăugăm apoi seria de evenimente norocoase ale anului curent, se amestecă pe paletă, ca apoi să putem picta tabloul perfect, așa cum ni l-am imaginat! Un tablou intitulat „Ce-ar Fi Fost Dacă?”
Pornim la drum și, după un zbor lung, aterizăm pe aeroportul din Cancun, Mexic. Deși Cozumel are propriul aeroport, este foarte posibil să nu găsești zboruri directe. Așa că, cea mai convenabilă și populară opțiune este traseul din orașul Playa del Carmen, aflat la circa 45 de minute de Cancun.
În Playa del Carmen se ajunge prin 2 modalități:
- Cu autobuzul ADO
- Cu Transfer de la Aeroport

Frecvența curselor și prețurile variază, așa că pentru o documentare eficientă, recomand everythingplayadelcarmen.com.

Autobuzele opresc în stația de pe Juarez Avenue cu 5th Avenue, la câteva străzi distanță de Debarcader ( Playa del Carmen Ferry Pier ). Ceea ce este convenabil, pentru că, pe insulă se ajunge cu feribotul. Sunt 2 companii care oferă acest serviciu, Winjet și Ultramar; prețul unui bilet dus fiind în jur de 9$ de persoană adultă. Ambele companii operează după acest orar.
Cursele încep de la 7 dimineața, se termină la 11 noaptea, cu plecări din oră în oră, iar călătoria durează puțin peste 30 de minute.
Hola! Qué gusto conocerlo!

Și iată-ne ajunși la destinație – Cozumel. Feriboturile acostează în San Miguel de Cozumel, principalul oraș al insulei cu 100.000 de locuitori. Mica bucată de Rai are 50 km lungime și 16 km lățime, înconjurată fiind de Marea Caraibilor, cea de un albastru cristalin, și, de asemenea, de un drum care dă ocol insulei.

Turism…
Principalul obiect economic al insulei este turismul. În partea de Nord găsim cele mai populare hoteluri. Descrierile, locațiile și ofertele se găsesc pe un site propriu, www.cozumel-hotels.net. De asemenea, această bijuterie din Peninsula Yucatan, este des frecventată și de navele de croaziere.

Ca alte activități, este foarte greu să te plictisești, mai ales pentru un sejur de 7 zile. Îți poți ocupa timpul fâcând scuba diving, snorkeling, parasailing,, yachting, călătorii pentru pescuit până la golf, închirieri de scutere, ATV-uri și trasee offroad. Bineînțeles, ne putem informa de aici.
Sunt multe plaje de-a lungul insulei, dar în partea de Sud găsim Playa El Cielo, de unde se pot vedea Recifurile de Corali. Aici sunt și cele mai mari valuri.
… și Cultură
Câteva lucruri interesante despre Cozumel:
- Se află la 20 km de Mexic
- Se spune că primii care și-au găsit așezământul aici au fost maiașii, acum 2000 de ani
- Sunt 24 de ruine străvechi pe insulă, toate ușor accesibile turiștilor
- Cozumel sau Cuzamil, se traduce ca „Tărâmul Rândunelelor”
- Insula stă pe un Sistem de Recifuri de Corali, o regiune protejată de 965 km pătrați, fiind al doilea cel mai mare din lume
Festivalul Santa Cruz și Târgul El Cedral
Festivalul Santa Cruz și Târgul El Cedral este o tradiție istorică desfășurată în orașul El Cedral, în sudul insulei Cozumel, la sfârșitul lunii aprilie. Se spune că acest eveniment anual a fost început cu peste 150 de ani în urmă de Casimiro Cárdenas. Cárdenas a făcut parte dintr-un grup care a fugit pe insulă din satul Saban, pe continent, după un atac în timpul războiului de castă din Yucatán în 1848. Atacatorii au ucis alți săteni, dar Cárdenas a supraviețuit în timp ce ținea o mică cruce de lemn.
Legenda spune că, Cárdenas a promis să înceapă un festival anual oriunde s-ar fi stabilit, pentru a onora puterea religioasă a acestui crucifix. Astăzi, Festivalul original Sfânta Cruce (Santa Cruz) face parte din Festivalul mai larg al El Cedral, care include târguri, sărbători tradiționale, rodeos, coride, muzică și concursuri. Sărbătorile durează în total aproximativ cinci zile și se țin în fiecare an la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.
Carnaval de Cozumel
Carnavalul Cozumel este una dintre cele mai importante festivități de carnaval din Mexic. A fost sărbătorită ca o tradiție începând de la sfârșitul secolului al XIX-lea și umple străzile Cozumel cu parade. Începe cu o săptămână înainte de Mardi-Gras în februarie. Carnavalul Cozumel este o tradiție transmisă de mai multe generații, care sărbătorește un amestec de culturi care au scăpat în îmbrățișarea caldă a Cozumel. Datând de la mijlocul anilor 1800, Cozumel Carnaval a fost inițiat de tineri îmbrăcați în costume colorate, cunoscute sub numele de „Estudiantinas” sau „Comparsas”, care s-au exprimat pe străzile din Cozumel prin formele de artă ale dansului, cântecului și fanteziei. ( sursa: Wikipedia )
Hasta la vista, baby!
Aceasta a fost povestea a ce a fi putut să fie. Știm cu toții că speranța moare ultima. Oare visul se va îndeplini? Rămâne de văzut…
Un comentariu Adăugă-le pe ale tale