Sunt într-o dispoziție bună azi. Așa că am să împărtășesc un exercițiu. Un exercițiu pe care l-am numit ”Curățare”.
Cărăm în noi, în subconștient, o grămadă de rușine, de vină și de ură. Dar vestea bună e că nu trebuie să fie așa. Putem schimba emoțiile noastre foarte ușor. Dar trebuie să fii 100% sincer cu tine însuți și trebuie să te înfrunți pe tine însuți. Să înfrunți acele emoții negative odată pentru totdeauna.
Un mod în care poți face asta e următorul: Ia o agendă, un caiet, foaie și un pix. Stai undeva unde nu poți fi deranjat, și nu te poate distrage nimic, preț de 1 oră, cel puțin. Închide ochii și vizualizează acel moment în care îți este rușine. Poate e un cuvânt care declanșează acea emoție. Pune-te voit în acea situație. Cu cât e mai real, cu atât mai bine. Simte acea rușine.
Apoi scrie pe foaie de ce îți este rușine. Poți începe cu: „Rușinea stă în faptul că…. ” și scrie ce-ți vine să scrii. Nu gândi, doar scrie. Fii sincer. Dacă faci corect, ține minte că poți simți intensitate, o senzație de discomfort extrem, anxietate, amețeală, îți poate veni să plângi, să vomiți sau diaree. E PERFECT NORMAL!! Asta înseamnă că merge. Cu cât e mai dificil, cu atât răsplata e pe măsură! Pentru că după ce aduci la suprafață, după ce scoți la lumină acea rușine, după ce vezi în fața ochilor de ce îți este rușine, ceva uimitor se întâmplă. Dispare pur și simplu. Nu mai e acolo. O accepți. Se simte ca și cum ți-a luat cineva o tonă de cărămizi de pe umerii tăi. Te simți bine despre tine. O să simți o senzație de libertate, în mod natural corpul ți se va relaxa, pt că nu mai ai tensiune în el, umerii o să ți se relaxeze și o să te simți calm.
Cu vina și cu ura – de regulă are de-aface cu o altă persoană. După ce scrii: ”vina stă în faptul că…” tot ce poți să faci este să ierți acea persoană. Da, să o ierți. Fii tu persoana mai minunată și iartă. Ce e mai important, să cari acea ură sau să ai sufletul împăcat și să mergi mai departe?
Poate se întâmplă imediat sau poate după câteva zile, când recitești ce ai scris o să realizezi că a ieșit ceva bun din rușine. Gen ”ce îți provoca rușine ieri, azi îți provoacă o stare de bine”. Practic, o să ai o perspectivă pozitivă asupra acelei chestii care îți provoacă emoția negativă. Scrie! Apoi data viitoare când te mai întâlnești cu acea persoană sau poate te lovești de aceeași situație, adu-ți aminte de ce a ieșit bine, amintește-ți de perspectiva pozitivă.
Ține minte că nu e necesar să arăți la nimeni ce ai scris. Fă-o pentru tine. Doar prin simplul fapt că scoți la lumină acele emoții negative și vezi acele gânduri în fața ochilor, îți dă puterea să alegi ce emoții vrei să simți zilnic.
Scopul acestui exercițiu este să-ți arate că nu ești perfect ( și e ok ), să te învețe să te accepți și să realizezi că poți alege ce vrei să simți. Îți promit că merge. Dar ca să-ți dovedesc că merge, tu trebuie să treci prin această experiență.
Mai ține minte că asta e o altă pasiune de-a mea. Iubesc asta! De-aia fac ce fac. Și repet, nu am să te pun niciodată să faci ceva ce eu nu am încercat personal sau fac în prezent.