Continuăm aventura din Marea Caraibilor

Dacă tot a durat ceva până să ajungem în Cozumel, Mexic, și tot suntem prin zonă… oarecum prin zonă… de ce să nu vizităm Castelul San Felipe de Barajas din Cartagena, Columbia, una dintre cele mai uimitoare cetăți de pe întreg continentul Sud-American. Sună frumos?

Un edificiu plin de istorie

Amplasată pe dealul San Lázaro, veghind peste vibrantul oraș Cartagena, reputația ei de-a lungul istoriei este de „cea de necucerit”. Unii istorici spun că dacă nu ar fi existat, Sud-America ar fi conversat astăzi în limba engleză. Despre asta vorbim!

Motivul principal pentru care cetatea a fost construită este de a apăra negoțul spaniolilor din Caraibe; pentru că pe cât era de valoros, pe atât era ușor de prăduit de către pirați.

Unul dintre cele mai bune exemple de inginerie militară spaniolă din Lumea Nouă, Castelul San Felipe de Barajas a fost construit și reconstruit pe o perioadă de 200 de ani, începând la 3 ani după fondarea Cartagena în 1533.

Edificiul original era destul de mic. A fost apoi extins semnificativ 121 de ani mai târziu.

Fortăreața, numită astfel în onoarea lui Filip al IV-lea, regele Spaniei, a fost comandată în 1630, iar înălțarea ei a început în 1657 pe dealul San Lázaro la 40 m înălțime, deasupra nivelului mării.

Castillo San Felipe de Barajas a suferit o a treia extindere și restaurare majoră în 1763, care a dus la acoperirea întregului deal cu acest puternic bastion.

Extinderea finală

Antonio de Arévalo, este inginerul militar care a dirijat lărgirea cetății. Dealul pe care a fost ridicată a fost împrejmuit cu ziduri de piatră.

Apoi, un sistem complex de tuneluri conecta punctele strategice pentru a permite distribuirea proviziilor și pentru a facilita evacuarea. Tunelurile au fost construite astfel încât orice zgomot să reverbereze de-a lungul lor, făcând posibilă auzirea celui mai mic sunet al picioarelor unui inamic care se apropia și, de asemenea, facilitând comunicarea internă.

Bătălia de la Cartagena de Indias

Deși nu l-a putut opri în 1697 pe corsarul francez Baron de Pointis, să invadeze Cartagena, cetatea stă martoră la una din cele mai faimoase bătălii din istoria erei coloniilor.

În 1739, Marea Britanie declară război Spaniei, în ceea ce este numit Războiul Urechii lui Jenkins.

La 13 martie 1741, o flotă condusă de Edward Vernon a sosit în largul coastei Cartagena. Vernon avea sub comanda sa peste 120 de nave și peste 20.000 de oameni, dintre care 12.000 de soldați. Între timp, apărătorii spanioli numărau nu mai mult de 6.000, o mare parte dintre ei miliție.

S-a ocupat de apărarea Cartagenei amiralul Blas de Lezo, deja un comandant legendar de marină care avea un braț și un picior de lemn și un singur ochi. Știind că era depășit numeric, de Lezo plănuia să se retragă cu luptă din apărarea exterioară a golfului, sperând să atragă britanicii într-o bătălie de uzură. El intenționa să-i epuizeze pe britanici de provizii și de voința lor de luptă. El spera, de asemenea, că bolile tropicale precum tifos, malaria și febra galbenă vor fi aliații săi, mai ales dacă ar putea întârzia avansul britanic până la sfârșitul lunii aprilie, debutul sezonului de ploaie.

În prima săptămână a lunii aprilie, apărarea exterioară a golfului căzuse în mâinile britanicilor, iar apărătorii orașului s-au retras către zidurile orașului și la Castelul San Felipe. În acest moment, Vernon era atât de încrezător, încât a trimis vestea Marii Britanii despre iminenta sa victorie.

Cu toate acestea, planul lui de Lezo funcționa, deoarece luarea apărării exterioare a orașului a venit cu un cost prea ridicat pentru britanici. Mai mult, mulți sufereau deja de boli, iar cadavrele din apă nu făceau decât să le răspândească. În timp ce spaniolii sufereau și ei de boli, cel puțin aveau avantajul de a nu fi cooptați cu răniții și bolnavii de pe nave.

Devenind nerăbdător și disperat, Vernon a ordonat un atac terestru direct asupra fortului pe 20 aprilie. Forțele terestre britanice au planificat să încerce să escaladeze zidurile fortului. Ei și-au pregătit asaltul pentru noapte, astfel încât să se apropie de zidurile mai scurte ale orașului. În întuneric, tunurile nu puteau trage asupra lor.

Cu toate acestea, atacul lor a fost întârziat și a început doar cu puțin înainte de zori. Mai mult, multe dintre scările purtate de soldați nu erau nici măcar suficient de înalte pentru a ajunge la vârfurile zidurilor. Apărătorii fortului au tras foc de muschetă asupra lor. Odată ce soarele a ieșit și armele din oraș au deschis focul, atacatorii au fost prinși într-un foc încrucișat și au început să cadă ca muștele.

În cele din urmă, s-au retras la navele lor. În timp ce își lingeau rănile considerabile, iar Vernon gândea ce ar trebui să facă în continuare, planul lui Lezo a dat roade pe măsură ce ploile au început cu seriozitate. Forțați în cabinele înghesuite ale navelor lor, britanicii deja suferinzi ar fi fost mai susceptibili la boli. Vernon a decis în cele din urmă să renunțe și a plecat departe de Cartagena umilit și jenat.

Blas de Lezo însuși va deveni victima propriului său plan, deoarece a murit de tifos la câteva luni după bătălie. ( sursa )

Până data viitoare…

Excursia noastră a fost fantastică! Precum Jack Sparrow, suntem mereu în căutare de astfel de comori, căci lumea e plină de lucruri interesante!

Până data viitoare….

Vânt în Pupă!