Castelul de nisip

castelul-de-nisip

 

Mă trezesc și îmi pun o cană de cafea. După câteva guri și cu ochii pe geam, îmi dau seama ce tristă e vremea. Apoi îmi vine inspirația să scriu despre… un castel de nisip.

Viața mea, imaginația mea, așa că mă hotărăsc să beau restul de cafea pe verandă. Patul îl fac mai încolo. Deși e înnorat, sunt doar în boxeri. Mă întind pe șezlong și mă gândesc ce să scriu.

E umpic rece, într-adevăr, dar e prea puțin cât să mă deranjeze. Mă uit în zare, la plajă, și văd ceva… pare… un castel de nisip! Hmmmm, e ciudat, pentru că e destul de dimineață și nu sunt nici copii prin jur.

Termin cafeaua, trag pe mine niște pantaloni scurți și mă duc să investighez.

E aproape de apă, așa că, de ce nu, vreau să văd cum e marea. Îmi bag picioarele. E potrivită. Mă scutur de alga asta de pe gleznă.

Oamenii care fac jogging de dimineață trec și se uită și ei la castel. E un subiect de discuție în timp ce alergi?

Are 5 turnuri ridicate aleator și unul e mai înalt ca celălalt. Are cam 1 metru. ”Cine l-a ridicat, are imaginație, nu glumă!”, îmi zic în gând și zâmbesc. Turnurile sunt scobite și astfel pare că au ferestre. Lângă, observ o bucată de lemn, arsă la un cap. Îmi dau seama că a fost construit în toiul nopții.

În timp ce stau să privesc, iese soarele. Buun! ”Mă duc să scriu ceva!”. După ce mă întorc și fac pași, aud un țipăt de bucurie. Mă uit și observ un copil care vine în fugă spre castel. Se împiedică de bucata de lemn, se dezechilibrează și cade direct pe el, făcându-l praf.

Întâi râd cu poftă, dar mai apoi, mă simt puțin trist. Ce ciudat!

Îmi iau o foaie și un pix. Patul încă nu e făcut, dar nici nu-mi pasă, momentan. Mă trântesc pe șezlong și încep să măzgălesc ceva.

Fiind soare, am înlocuit cafeaua cu apă rece. Mi se face sete iar. Nu mai bine îmi iau o sticlă?

Mă duc la frigider, deschid, dezamăgit. Nu am pus apă la rece. Bravo!

Mă uit în cămară, nu am apă. Țin minte că am luat un bax. Trebuie să fie în garaj. Deschid ușa și aprind lumina. Și îmi iese în cale o găletușă de nisip albastră. ”Ce? Asta nu trebuie să fie aici”. Dau să o ridic să o pun lângă jucăriile alea de le țin pentru nepoțeii mei, când vin în vizită.

Sunt urme de nisip. O întorc și cade puțin pe podea.

”Mă, ce… ?”

”Cineva a făcut castelul, a intrat prin efracție la mine în garaj și a pus astea la loc???”

Mă gândesc la o tonă de chestii, și apoi mă opresc brusc… în mijlocul livingului.

”Cafeaua!!! Am găsit-o deja făcută și exact cum îmi place mie…. fără zahăr!!!”

Mă pufnește râsul.

Mă prăbușesc pe canapea, cu brațele întinse și cu ochii pe tavan, îmi zic: ”Dintre toate lucrurile care pot fi… sunt… sunt somnambul!”.

Whatevăr.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.